• acompanhantes
  • sildenafila
  • Florian Toma – Deltacraft
    Citeste

    Povestea Vietii

    FlorianToma2

    Florian Toma

    Florian Toma, Agighiol

     

    Toma Florian from PATRUPETREI on Vimeo.

    Florian s-a născut cu meșteșugul hămurăritului în sânge. La șase ani făcea hamuri pentru câini și pisici, era prea mic să mânuiască pielea pentru un cal, la 12 ani a făcut primul ham adevărat, iar la 13-14 ani lucra hamuri pentru trei sate. “La 14 ani eram deja artist! Făceam cu drag, cu capse, cu nasturi, dichisite. Cu cât le făceai mai frumoase cu atât aveai mai mulți clienți. Îmi era și mie mai drag să le fac pe atunci”, spune Florian.

     

    Argăsitul pielii și hămurăritul se află în familia lui de când se știe, fiecare membru învățând de la predecesorii săi.  Pe vremea comunismului, bunicul lui Florian era coordonatorului atelierului de hămurărie de la CAP, din Tulcea, iar acum, la cei 80 de ani ai săi, se bucură că are o pensie. Ultima comandă la care s-a implicat a fost chiar cea din primul proiect DeltaCraft, când designerul Ana Botezatu a propus familiei Toma să realizeze Monumentul de ciucuri. Se spune că ciucurii agățați de hamurile cailor țin duhurile rele la distanță și păzesc atât calul, cât și toată familia, de necazuri și boli.  Totodată, cu cât hamul este mai încărcat, cu atât bogăția familiei este mai mare. Ana a creat atunci Monumentul, o construcție simbolică în care a unit 100 de ciucuri. Doar o familie atât de pricepută și unită în meșteșugul lor putea să realizeze într-un timp atât de scurt comanda, iar de atunci, Florian a rămas an de an în echipa DeltaCraft.

     

    Abia mă aștepta tata să vin să lucrez cu el, dar mi-a plăcut și mie. (…) Meseria asta trebuie să-ți placă că nu îți intră forțat în cap. Să dovedești că ai sânge de meșeriaș  în tine”, apreciază Florian.

     

    În zona Agighiolului doar familia Toma mai face hamuri, iar clienții îi caută. Când nu au comenzi merg din sat în sat, să-și prezinte marfa, acolo unde știu că e nevoie: “Dacă știu că există hamurar într-un sat nu mă duc acolo, că doar nu îi iau pâinea de la gură omului. Dar în zona noastră, mai e unul la Jurilovca și la Baia, apoi doar în Constanța”.

     

    Florian are 38 de ani, este căsătorit de la 18 ani, are un fiu aproape major și o fetiță de numai câteva luni. De la el nu o să mai preia nimeni meșteșugul, dar nu îi pare rău: “Pe vremuri asta era cea mai căutată meserie în zonă. Erau CAP-urile, totul se făcea cu cai: aratul, discuitul, plantatul. Acum este pe cale de dispariție, nu se mai folosesc caii”.

     

    Un harnașament complet costă 1.000 de lei și are măcar o comandă pe lună, în rest se ocupă cu reparațiile celor vechi. Pentru a-și rotunji veniturile, Florian și soția lui, Gina au o tarabă în piața din Agighiol, unde vând fructe și legume. Cu hamurile merge din sat în sat și la târguri, dar clienții deja îl știu și îl recomandă pe Florian. Tot prin recomandări a ajuns și în Italia, unde a făcut hamuri pe o mie de euro bucata. A ales să se întoarcă în țară totuși, dorul de familie fiind mai mare decât banii câștigați acolo.

     

    În atelierul bunicului de la CAP lucrau câte 15-20 de oameni și tot nu făceau față comenzilor. După ce a terminat opt clase, Florian a început să lucreze acolo cu normă întreagă și a renunțat la școală. “Cu chiu cu vai am terminat și alea opt clase, munceam toată noaptea, apoi dimineața la școală”. Acum tatăl și câțiva dintre frații lui lucrează, dar pe cont propriu, fiecare la el acasă. Nu mai sunt comenzi atât de multe, încât să lucreze în comun.

     

    În ceea ce privește meșteșugul lui, Florian spune mândru că poate să tranforme pielea în orice vrea el și asta l-a și atras încă de la început, să-și facă propriile modele. “Mi-a plăcut să fiu așa, mai artist, să fac hamul și frumos, nu doar util. Dacă mergeai la târg, de exemplu, clienții vedeau. Ca la pantofi, te uiți până ți-i alegi”, explică Florian. Pielea o cumpără direct de la abatoare, apoi o prelucrează, o curăță și o tăbăcește. Face meșteșugul de la zero și așa ajunge să-i rămână mai mulți bani, plus că așa a văzut că se face încă de când era mic.

     

    Nu face avere din asta, dar își câștigă traiul pentru el și familia lui. Nu știe ce o să facă peste 5 sau 10 ani, dar nu exclude chiar să se angajaze undeva dacă meșteșugul nu mai merge. În tinerețe a lucrat pe șantier și a încercat viața la Tulcea, dar tot în sat i s-a părut mai bine, unde s-a și întors de 8 ani.

     

    Viitorul lui este incert, ca al tuturor meșteșugarilor din România, și este pregătit oricând să renunțe la arta lui pentru un salariu stabil și un trai așezat. Ar putea să-și diversifice produsele, dar nu are experiență sau piață de desfacere, iar dacă angajează pe cineva, nu mai rămâne cu nimic. “În ziua de azi, muncitorul nu se mai alege cu nimic. Pielea asta costă, țintele costă, nu te mai alegi cu nimic, dacă tragi linie”, spune Florian.