• acompanhantes
  • sildenafila
  • Costel Crimschi – Deltacraft
    Citeste

    Povestea Vietii

    CostelCrimschi2

    Costel Crimschi

    Costel Crimschi, Letea

    Costel Crimschi from PATRUPETREI on Vimeo.

    Costel și Virginia Crimschi au o gospodărie mare în satul Letea, formată din două case, două ateliere, locul pentru animale, cuptor și bucătărie exterioare și un umbrar. Am mers pe malul canalului spre gospodăria celor doi și am zărit-o pe Doamna Virginia Crimschi, care se plimba pe porțiunea ce desparte canalul Madgearu, de satul Letea căutând izmă sălbatică: îi muriseră câțiva pui de rață, ne-a explicat ea, iar izma, preparată în apă fiartă, întărește puii. Ne poftește în gospodărie și ne previne că Domnul Crimschi abia s-a trezit după siesta de după-amiază.

     

    Nea Costel Crimschi ne așteaptă în umbrar, tocmai termina masa de prânz. Andrei a surprins imediat momentul și, fotografia respectivă, prelucrată digital de Ionuț Dulămiță a devenit imaginea expoziției și coperta albumului de față.

     

    Nea Costel ne spune că doarme zilnic, dupa-amiaza, între 12 și 14, când e cel mai cald afară, iar în Mai în Letea este deja foarte cald la prânz. Ne cunoaștem cu Nea Costel încă din 2015 și de atunci am lucrat împreună la mai multe proiecte, inclusiv câteva acoperișuri din stuf. În cadrul primei colecții DeltaCraft, din 2015, Costel a lucrat cot la cot cu Ciprian Manda la masa cu impletituri de nuiele îmbrăcate în lut, iar Virginia a învățat-o atunci pe Ana Botezatu cum se face chirpiciul. Cei doi sunt pricepuți la multe lucruri și fac din munca în jurul gospodăriei o adevărată aventură. Domnul Crimschi e mare meșter cunoscut în constuirea acoperișurilor din stuf, dar știe să împletească nuiele, să facă dogărie, sudură, lucrează în lemn și alte îndeletniciri bune la casa omului.

     

    I-am făcut lui Nea Crimschi cunoștință cu Andrei, realizator de film și fotograf și i-am explicat că ne dorim un interviu cu dumnealui, în care să ne vorbească despre stuf, acoperișuri și despre viața lui, sau cum a ajuns să se ocupe de asta. A fost de acord dar apoi a venit un moment de ezitare, pentru că nu știa cu ce să înceapă, așa că am spart gheața angajându-l în activitate: să ne arate uneltele pe care le folosește la realizarea acoperișurilor și să ne zică de unde le are și cum le utilizează. Ni le-a arătat rând pe rând, explicând cu multă răbdare fiecare etapă necesară construirii acoperișurilor: recoltarea stufului, uscarea lui, punerea stufului pe casă, împletirea coamei acoperișului. Am făcut peste 50 de case, peste tot, în toate localitățile din județul Tulcea și București.

    E modest, spune că nu e mai cu moț și că așa lucrau toți oamenii dar totuși numai el a mai rămas meșter în sat, el și fiul său, Petre: Sunt singurul care făceam lucru mai bun, așa, eu știu? Toți știu, dar nu fac de calitate, n-au ochi…Omul dacă se pricepe la una se pricepe la toate, eu fac și butoaie, coșuri, tot fac…de la 10 ani lucrez cu frati-miu mai mare, el mă punea la lucru în atelier.

     

    Născut și crescut în satul Letea, Costel Crimschi a plecat la Școala Profesională la Tulcea, unde s-a calificat ca mecanic agricol. În 1969, după finalizarea stagiului militar a plecat la București să practice caiac-canoe la clubul Dinamo, în 1972 a devenit campion național, iar în 1976 a trebuit să se întoarcă acasă să aibă grijă de tatăl rămas văduv și de gospodărie:

    M am lasat, m-am retras la părinți că maică-mea a murit, taică-miu a rămas. M-am angajat aici, la amenajarea piscicola…După armată am intrat în lotul olimpic. Sportul oricum se termina, sportul e bun cât ești tânăr, ne spune Nea Costel.

     

    S-a angajat la amenajarea piscicolă Popina și a fost pe rând mecanic, fochis, tractorist, iar după Revoluție a devenit primar și mai apoi viceprimar în comuna CA Rosetti, de care aparține și satul Letea.

    Amenajarea era spre Periprava, 3000 de hectare, două bazine mari, plus inca trei mii de hectare aici. Eu m-am angajat ca fochist, era o centrală termică acolo pentru că erau clădiri în care stăteau inginerii. Trăiam la căldurică, frumos. S-a oprit centrala, pe noi ne-au repartizat, am lucrat și pe tractor, și pescuiam vagoane de pește. Salariul era mic dar ne mergea bine.

    Odată cu Revoluția din 1989 s-a închis amenajarea, iar Costel Crimschi a trebuit, din nou, să se reorienteze. De acoperișuri s-a apucat pe la 40 de ani și practică meseria de peste 25 de ani. A fost și pescar câțiva ani, până a ieșit la pensie.

     

    După aia am început cu acoperișuri, pe la patruzeci și ceva de ani. Am 25 de ani de activitate, lucram când aveam unde. După ce am terminat mandatul la primărie nu te angaja nimeni și m-am apucat de asta, am intrat și la pescuit și apoi am ieșit la pensie.

     

    Costel Crimschi are 2 fete și un băiat, Petre, cu care lucrează în prezent acoperișuri și care locuiește în gospodăria familiei, împreună cu soția, fetița de 3 ani și încă un bebe pe drum.

    Partenerul meu cu care lucram nu prea era sigur pe el, bea, nu era serios și atunci l-am luat pe Petre ajutor după ce a terminat liceul. A învățat repede, în câteva case lucra mai bine ca mine, spune cu mândrie Nea Costel

     

    Acum nu prea mai lucrează că e greu la vârsta asta, totuși ne spune că anul trecut a făcut casa regizorului, de lângă biserică. Acum Petre face acoperișuri mai mult, atunci când are timp, căci și Petre are o nouă slujbă, la Tulcea.

    Acum nea Costel lucrează grădinile, ară, prășește și face mici comenzi pentru săteni: meșterește ce poate dar de stat nu stă.

     

    Îl întrebăm de unde atâta energie și plăcere pentru munca grea de meșteșug dar nu pare să se fi gândit prea mult la asta, pur și simplu așa e construit:

    Înainte, la școala profesională, învățai trei zile pe săptămână școală și 3 practică și fiecare avea atelier. Îți dădeau o piesă de făcut, de exemplu un cadru de bonfaier sau o piuliță fluture, un patent, îți dădeau dimensiunile și te lăsau să faci. La mine toate piesele pe care le făceam erau la panoul școlii. Lucram cel mai bine din 6 clase a câte treizeci și ceva de elevi. De mic îmi plăcea migăleala asta. Eu fac singur tot.

     

    Perspectivele într-un sat izolat, cum este Letea nu sunt prea multe, dar Domnul Crimschi a făcut performanțe în toate direcțiile în care l-a dus viața sau instinctul. Ne lasă cu un fapt relevant:

    E zonă urâtă la noi aici, cine ne-a plasat n-a avut idee… pământul ăsta, grădinile: trăiesc, dar nu dau productivitate așa cum trebuie…dacă e zona a cincea de fertilitate? A noastră e a cincea zonă, ultima..